2019-2020

Ziua Mondială a Educației – 5 octombrie

În întâmpinarea Zilei Mondiale a Educației – 5 octombrie, conștienți de faptul că viitorul începe astăzi, elevii Școlii Postliceale Sanitare „Vasile Alecsandri” Focșani, au desfășurat în cadrul proiectului „Învață să salvezi vieți”, vineri – 4 octombrie 2019, împreună cu elevi ai ciclului primar de la Școala Gimnazială „Ștefan cel Mare”, activitatea „Măsuri de prim ajutor în cazul accidentelor specifice vârstei”. Informațiile transmise de viitori asistenți medicali generaliști au ținut trează atenția și interesul micilor parteneri, care au dat dovadă de multă implicare și responsabilitate în a învăța cum să intervină pentru a preveni accidentele și pentru acordarea primului ajutor în caz de :
• plagă produsă de căzătura de pe bicicletă, role, etc;
• hemoragie nazală;
• arsurile provocate de accidente casnice;
• protejarea în caz de furtună, descărcări electrice;
• înec cu alimente;
• menținerea funcțiilor respiratorii și circulatorii până la venirea ajutorului specializat.
Activitatea sus prezentată este o secvență din seria acțiunilor destinate educației pentru sănătate, întreprinse de elevii Școlii Postliceale Sanitare „Vasile Alecsandri” Focșani îndrumați de profesorii lor.

Ziua Mondială a Educației – 5 octombrie Read More »

“Învaţă astăzi ca să ai o șansă mâine” – proiect educațional derulat de Şcoala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” Focşani

Tendinţele actuale şi de perspectivă ale învăţământului românesc ca și țintele strategice naționale privind sănătatea, nevoia continua de modernizare şi de adaptare a educaţiei la cerinţele dezvoltării social – economice a ţării în context European, necesitatea unităţii de scopuri şi principii în învăţământul românesc, importanţa cooperării interinstituţionale pentru o mai eficientă valorificare a resurselor umane şi materiale, sunt cauzele ce au determinat inițierea de către Şcoala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” Focşani a proiectului educaţional “Învaţă astăzi ca să ai o șansă mâine”.
Partener în prima etapă a proiectului – Spitalul Municipal de Urgență Moinești, unitate medicală etalon, cu standarde de etică și deontologie medicală de înaltă calitate, ce oferă elevilor noștri o viziune reală asupra abilităților și deprinderilor profesionale în domeniu asistenței medicale.
În prima etapă a parteneriatului educaţional s-a urmărit implementarea lecțiilor demonstrative prin transmiterea de cunoştinţe medicale, în timpul vizitelor de lucru în unități medicale similare, celora în care se derulează instruirea clinică de specialitate a elevilor școlii. Au participat 18 elevi însoțiți de două cadre didactice, prof. nursing Codrescu Claudia și PIP as. Savin Mihaela.
„Am avut o experiență unică prin vizita efectuată ieri 16.10.2019 la Spitalul Municipal de Urgență Moinești. Sunt plăcut impresionată de tot ce am văzut la acest spital, începând de la profesionalismul salariaților, fiecare la locul lui de muncă, până la aparatura folosită și aspectul tuturor secțiilor și spațiilor vizitate. Managerul spitalului, domnul doctor Cotîrleț ne-a demonstrat că există și se poate și la noi, în România, un alt mod de a vedea și a aborda pacientul și boala. Mult respect pentru atitudinea lor și profesionalismul de care dau dovadă” – Dima Maura, an II B
„A fost o experiență foarte interesantă, am întâlnit adevărați profesionișt, implicați, optimiști, deschiși la nou și dornici de schimbare ce îți inspiră încredere de la prima vedere ”- Antonela Petrea /IIA.

“Învaţă astăzi ca să ai o șansă mâine” – proiect educațional derulat de Şcoala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” Focşani Read More »

Masă rotundă „OCTOMBRIE – LUNA LUPTEI PENTRU PREVENȚIA CANCERULUI DE SĂN” organizată la Școala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” Focșani

Întreaga lume la 1 octombrie, marchează Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului la Sân, întreaga lună fiind dedicată acțiunilor ce au ca scop conștientizarea pericolului reprezentat de această maladie şi a modului în care pot fi depistate primele semne ale bolii. Conform statisticilor, o treime dintre femeile care au cancer la sân au între 39 şi 49 de ani. restul având vârsta de peste 50 ani.
Depistat în stadiul incipient, la dimensiuni de sub 1 cm, poate fi vindecat în proporţie de peste 90% dacă se aplică tratamentul corespunzător.
Cancerul mamar nu produce durere şi nu se manifestă prin alte simptome decât în faze târzii și poate fi prevenit începând cu adoptarea unor obiceiuri personale sănătoase.
Din punct de vedere alimentar, factorii de risc sunt alimentaţia bogată în grăsimi animale, zahăruri şi carbohidraţi, cu prea puţine fibre alimentare şi prea multe substanţe chimice cum sunt aditivii, coloranţii, potenţatorii de gust sau conservanţii, precum şi consumul de alcool în exces.
O altă modalitate de prevenire a apariţiei cancerului la sân o reprezintă practicarea sportului, a mişcării în aer liber, măcar 30 de minute în fiecare zi, iar femeilor le este indicată autoexaminarea, adică palparea şi examinarea periodică a sânilor, astfel încât să poată fi identificate orice fel de formaţiuni tumorale.
Aceste aspecte și probleme specifice specifice învățământului sanitar au fost dezbătute de elevii și profesorii Școlii Postliceale Sanitare „Vasile Alecsandri” Focșani, în cadrul mesei rotunde organizate de catedra de științe medicale împreună cu Compartimentul de Promovare a Sănătății din cadrul DSP Vrancea, cu participarea dr. Țurcan Carmen și sociolog Popescu Andreea.

Masă rotundă „OCTOMBRIE – LUNA LUPTEI PENTRU PREVENȚIA CANCERULUI DE SĂN” organizată la Școala Postliceală Sanitară „Vasile Alecsandri” Focșani Read More »