2020-2021

Niciodată nu avem destul, dar ce înseamnă acest “destul” pentru noi?

Niciodată nu avem destul, dar ce înseamnă acest “destul” pentru noi? Avem măsuri diferite la tot… si din nefericire copiii simt aceste diferențe. Magia sărbătorilor trebuie să își facă prezența în fiecare casă, în fiecare familie și fiecare copil trebuie să-și simtă dorința împlinită.

Vă mulțumesc vouă, elevilor Școlii Postliceale Sanitare “Vasile Alecsandri”, colegilor mei, mulțumesc Mihaela Savin , pentru că împreună am găsit resurse ce au adus bucurie in sufletele calde de copil! Sărbători cu bine, sărbători cu “destul” și puțin mai mult de atât

Astăzi ne-am îndreptat către Andreiașu, ne-a șoptit Moșul ca are nevoie de ajutorul nostru!

De ce este nevoie să postezi faptele bune pe facebook? Este semn de laudă? Sau este vorba de puterea exemplului?
Pentru a dărui este necesar să fie implicate două părți …cel care dăruiește și cel care primeste, amândoi fericiti, de altfel.
În ultimii ani în afară de cele două părți mai avem și….publicul…iar postările sunt pentru a mulțumi celor ce se implică în astfel de activități, pentru a nu uita niciodată cât de norocoși suntem că ne aflăm de partea celor ce pot dărui. Astăzi, după pregătiri intense ne-am îndreptat către Andreiașu, pentru că ne-a șoptit Moșul ca are nevoie de ajutorul nostru pentru a aduce bucurie unor copii tare frumoși și buni. Misiune îndeplinită, copii fericiți.
Mulțumim pentru ajutor minunaților elevi ai Școlii Postliceale Sanitare “Vasile Alecsandri”, mulțumim tuturor celor ce au răspuns prompt invitației noastre la o “cură” de bine.
“Complice” și astăzi, prietenii școlii Asociatia Eu, tu și ei prin vocea neobositei
Silvia Vrinceanu Nichita

Mulțumesc,
Panaite Dudau Simona
pentru că ești parte din echipa noastră

Mulțumesc,
Mihaela Savin
pentru sprijin, inițiativă si prietenie!

Pregătim ghetuțele ca Moș Nicolae

Iată-ne în prag de sărbătoare….toți pregătim ghetuțele ca Moș Nicolae să ne lase cadouri speciale, cadouri adaptate vremurilor…dar noi, împreună cu prietenii școlii, Asociația Eu, tu și ei, am găsit în aceste zile câțiva copiii care aveau mai întâi nevoie de ghete și apoi de daruri. Am reusit, chiar și în perioada asta “altfel” să adunăm bunătatea la un loc și să aducem bucurii în sufletele unor copiii. Cu sprijinul elevilor și a cadrelor didactice din cadrul Școlii Postliceale Sanitare “Vasile Alecsandri” am reușit să dăruim câte o tabletă fiecărei familii la care am poposit.

Un copil i-a scris Moșului că vrea un telefon și dulciuri, și noi…chiar l-am întâlnit pe Moș Nicolae și l-am ajutat să ducem la destinație cadourile pregătite special pentru micul nostru prieten. Știu, nu doar acum trebuie să fim mai buni, dar sărbătorile de iarna au harul de a descoperi în fiecare dintre noi tot ce e mai bun. E de neuitat bucuria unui copil ce primește ceva ce și-a dorit cu ardoare dar cu siguranță nu se aștepta să primească.

Mulțumim dragii noștri “complici” în a face bine, mulțumim dragi elevi!

Sărbători cu bine oameni dragi! Sărbători cu împlinirea dorințelor nerostite!